TRATAT din 4 aprilie 2021 între România şi Regatul Haşemit al Iordaniei privind extrădarea
emitent: Act Internațional
data vigoare: 21 aprilie 2023
publicat în: Monitorul Oficial nr. 1188 din 15 decembrie 2021

Notă: Ratificat prin LEGEA nr. 297 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1188 din 15 decembrie 2021.
România și Regatul Hașemit al Iordaniei, denumite în continuare părți,
dorind să reglementeze cooperarea eficientă între cele două părți în combaterea infracționalității, precum și cu scopul de a facilita relațiile dintre ele în acest domeniu, prin încheierea unui tratat de extrădare,
dorind să încheie un acord reciproc prin care să își consolideze relațiile în materie de extrădare, în conformitate cu principiile constituționale ale fiecărei părți,
au convenit următoarele:Articolul 1Obligația de extrădare
Părțile se angajează să își extrădeze reciproc, în condițiile prevăzute în prezentul tratat și în conformitate cu legile fiecărei părți, orice persoană aflată pe teritoriul părții solicitate și care este învinuită sau judecată pentru o infracțiune sau este urmărită în vederea executării unei pedepse privative de libertate aplicate de autoritățile judiciare ale părții solicitante ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Ultima actualizare: 04/21/2026
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public