DECIZIA nr. 66 din 24 februarie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.578 alin. (1) din Codul civil

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Valentina Bărbățeanu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.578 alin. (1) din Codul civil, excepție ridicată de Mihaela Alina Ivașcu în Dosarul nr. 25.734/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.497D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, nefiind încălcate dispozițiile din Legea fundamentală invocate de autoarea acesteia. Precizează, în acest sens, că prevederile legale criticate asigură opozabilitatea cesiunii de creanță față de debitorul cedat, comunicarea cesiunii neproducându-și efectele dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. Arată că o altă măsură de protecție a debitorului este reglementată în art. 1.582 din Codul civil, acesta păstrându-și dreptul de a opune cesionarului toate apărările pe care le putea opune cedentului. Ca atare, nu este afectat dreptul de proprietate, în condițiile în care cesionarul este ținut de obiectul cesiunii, în cazul cesiunii parțiale urmând să respecte întinderea acesteia. Apreciază că art. 51 din Constituție, invocat în motivarea excepției, nu are incidență în cauza de față.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 19 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.734/215/2016, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1.578 alin. (1) din Codul civil, excepție ridicată de Mihaela Alina Ivașcu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni revocatorii cu privire la un contract de vânzare de praxis de medicină de familie, cauză în cursul căreia s-a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei - societate bancară, ca urmare a intervenirii unei cesiuni de creanță. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se critică faptul că textul de lege supus controlului de constituționalitate impune, ca regulă generală, doar comunicarea scrisă a cesiunii către debitorul a cărui creanță a fost cedată printr-un contract de cesiune, fără a exista și obligația prezentării dovezii scrise a cesiunii. Se susține, în esență, că prevederile art. 1.578 alin. (1) din Codul civil încalcă posibilitatea unui debitor a cărui creanță a fost cedată de a lua cunoștință de actul de cesiune încheiat de creditor cu cesionarul, prin care este transmisă creanța împotriva sa. În consecință, debitorul nu va avea posibilitatea să invoce eventuale nulități absolute sau relative ale contractului de cesiune. În condițiile în care debitorul inițial al obligației este transformat, cu ajutorul legii, în simplu spectator al convenției de cesiune, teoretic, o altfel de convenție, deși nulă sau anulabilă, ar continua să își producă efectele împotriva debitorului obligației, întrucât acesta din urmă nu poate lua cunoștință de ea sub nicio formă. Așa fiind, textul de lege criticat este neconstituțional, de vreme ce debitorul cedat este lipsit de orice mijloc juridic de protejare a patrimoniului său ori de posibilitatea de a invoca anumite neregularități ale actului de cesiune. 6. Judecătoria Craiova - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând, în acest sens, că mecanismul acceptării, respectiv al comunicării cesiunii reprezintă un mijloc de protecție pentru debitorul cedat și de a asigura opozabilitatea față de acesta a cesiunii de creanță. Pe de altă parte, nu se poate aprecia că este îngrădit accesul la justiție al debitorului cedat, câtă vreme, potrivit art. 1.582 din Codul civil, acesta poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Nici dreptul debitorului la proprietatea privată nu este încălcat, în condițiile în care cesionarul nu ar putea pretinde mai mult decât i-a fost transmis prin contractul de cesiune de creanță.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 1.578 alin. (1) din Codul civil, care au următorul cuprins: „(1) Debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care:a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale, trebuie indicată și întinderea cesiunii.“11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind principiul egalității, art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul de apărare, art. 44 alin. (1) și (2) privind proprietatea privată și art. 51 privind dreptul de petiționare.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a arătat că cesiunea de creanță reprezintă o convenție prin care un creditor, denumit cedent, transmite creanța sa unei alte persoane, denumită cesionar, iar pentru validitatea cesiunii de creanță nu este necesar consimțământul debitorului cedat, el fiind terț față de convenția dintre cedent și cesionar. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă terților - inclusiv debitorului cedat - este necesară notificarea ori acceptarea cesiunii de către debitorul cedat. Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat, acestuia i se face cunoscut faptul schimbării creditorului. Acceptarea din partea debitorului cedat are semnificația faptului că acesta a luat cunoștință despre cesiune, adică despre schimbarea creditorului său inițial, iar acceptarea trebuie să fie făcută în formă autentică, spre a fi opozabilă tuturor categoriilor de terți (a se vedea Decizia nr. 727 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015).13. Autoarea prezentei excepții, debitor cedat într-un contract de cesiune de creanță, critică împrejurarea că legea nu prevede obligativitatea comunicării actului de cesiune către debitorul cedat, pentru ca acesta să ia cunoștință de conținutul său și să poată să își protejeze în mod eficient patrimoniul și să se poată apăra în justiție în mod corespunzător față de respectivul contract.14. Referitor la aceste critici, Curtea constată că nu pot fi reținute. Debitorul și-a asumat obligația de plată în cadrul unui raport obligațional consemnat într-un act juridic, în sensul de instrumentum, ale cărui clauze le cunoaște și le poate contesta, invocând orice cauze de nulitate ale contractului la care este parte. În schimb, cesiunea de creanță este o operațiune juridică exterioară acestuia, care se încheie exclusiv între creditorul inițial și o altă persoană, căreia îi cedează creanța pe care o are împotriva debitorului. Obligația debitorului rămâne nealterată de actul intervenit între cedent și cesionar. El este ținut să își execute obligația, indiferent de persoana creditorului (desigur, cu excepția situației în care obligația a fost asumată intuitu personae, tocmai în considerarea calităților creditorului inițial, determinante pentru încheierea acelui contract). 15. Ca atare, debitorul este ținut în aceeași măsură față de noul creditor, nefiind vorba despre o nouă obligație, născută față de cesionar, ci de aceeași obligație pe care debitorul și-a asumat-o deja și a acceptat executarea acesteia față de creditorul originar. În cauză este vorba despre o cesiune de creanță, nicidecum despre o novație prin schimbare de creditor, care, așa cum prevede art. 1.609 alin. (3) din Codul civil, este efectul unui contract nou, în care un alt creditor este substituit celui inițial, față de care debitorul este liberat, stingându-se astfel obligația veche.16. Cu alte cuvinte, întrucât obligația asumată inițial de debitor se menține în termenii conveniți și necontestați de acesta, nu există niciun motiv pentru care debitorul să nu continue executarea obligației, indiferent de cesiunea de creanță intervenită. În consecință, comunicarea către debitor a convenției de cesiune ar fi inutilă, acesta fiind interesat să cunoască doar persoana noului creditor, față de care este obligat în continuare, în aceleași condiții în care era și față de debitorul inițial.17. Curtea observă, totodată, că art. 1.582 din Codul civil permite debitorului să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoștință de existența altor cesiuni, precum și orice altă cauză de stingere a obligațiilor survenită înainte de acel moment. Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care (el însuși ori fideiusorul său) a făcut-o cu bună-credință unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalitățile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului și terților. În consecință, debitorul dispune, potrivit legii, de mijloace procedurale pentru apărarea patrimoniului său, contrar celor susținute de autoarea excepției.18. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de petiționare consacrat de art. 51 din Legea fundamentală, Curtea constată că prevederea constituțională menționată nu este incidentă în cauză, întrucât aceasta recunoaște dreptul cetățenilor de a se adresa autorităților publice. Or, autoarea excepției de față este nemulțumită de imposibilitatea de a obține, la cerere, de la cedent și/sau cesionar convenția/ contractul de cesiune a creanței. Sunt vizate, așadar, raporturi de drept privat, care intervin între particulari, pe când dispozițiile art. 51 din Constituție au în vedere relația dintre cetățeni și autoritățile publice sub aspectul transparenței instituționale și decizionale a acestora. Așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005), dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii. Prin urmare, dispozițiile constituționale care consacră și garantează dreptul de petiționare nu sunt aplicabile în cadrul raporturilor stabilite în sfera privată, așa cum este și cesiunea de creanță.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mihaela Alina Ivașcu în Dosarul nr. 25.734/215/2016 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 1.578 alin. (1) din Codul civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Craiova - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 februarie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
----