DECIZIA nr. 893 din 16 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Valer Dorneanu	- președinte
Cristian Deliorga	- judecător
Marian Enache	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Simina Popescu-Marin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Diana Emilia Kovacs și Ioana Toma în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 474D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, în principal, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea legii în cauza dedusă judecății. În subsidiar, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 10 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Diana Emilia Kovacs și Ioana Toma într-o cauză având ca obiect pretenții.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate instituie o discriminare a angajaților, lăsând la aprecierea angajatorului acordarea de sporuri prevăzute de lege. Astfel, se arată că interpretarea judiciară dată dispozițiilor legale criticate, în sensul că sporurile pe care le prevăd au un caracter facultativ, este contrară art. 16 și 41 din Constituție. Printr-o astfel de interpretare se încalcă principiul „la muncă egală, salariu egal“, respectiv se ajunge la discriminarea celor care nu au primit sporurile față de categoriile cărora aceste sporuri le-au fost acordate. Salariile autoarelor excepției nu sunt negociate, ci fac parte din categoria salariilor de bugetari, fixe. Din acest motiv, acordarea sporurilor prevăzute de lege nu poate fi lăsată la discreția angajatorului. Caracterul facultativ al sporului de risc vizează exclusiv decizia unității de a acorda sau nu sporul tuturor angajaților aflați în aceeași situație de risc și nicidecum dreptul de a-l acorda numai unora dintre aceștia, în funcție de compartimentele din care fac parte. O interpretare contrară, în care angajatorul, după bunul plac, acordă sporul unor angajați și altora nu, este o încălcare a dreptului la muncă și a art. 16 din Constituție. Mai mult, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede posibilitatea acordării diferențiate a sporului, adică între 45-85%. Cu alte cuvinte, există posibilitatea individualizării sporului în funcție de riscul concret la care este expus fiecare compartiment. Această posibilitate nu exclude, ci, dimpotrivă, întărește ideea că sporul trebuie acordat tuturor celor care fac parte din categoria care, potrivit legii, trebuie să beneficieze de spor, diferențele făcându-se doar cu privire la cuantumul acestora. Situația din prezenta cauză, în care unele compartimente beneficiază de spor și altele nu beneficiază, reprezintă o discriminare, deoarece același text legal se aplică selectiv, în funcție de voința arbitrară a conducerii spitalului.6. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate o serie de hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul nediscriminării.7. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că ansamblul criticilor formulate vizează modul de aplicare a dispozițiilor legale invocate, iar nu conținutul acestora, apelantele invocând faptul că ordonatorul de credite a acordat sporul invocat în mod preferențial, încălcând principiul egalității de tratament și al nediscriminării. Or, aceste aspecte nu țin de constituționalitatea textelor legale care prevăd posibilitatea ordonatorului de credite de a acorda sporul în anumite limite procentuale, ci de modalitatea de aplicare a dispozițiilor normative, ceea ce excedează sferei de competență a Curții Constituționale. În privința încălcării prevederilor art. 41 din Constituție vizând munca și protecția socială a muncii, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale nu s-au adus argumente în susținerea concluziei neconstituționalității, astfel că, în opinia instanței judecătorești, excepția este inadmisibilă sub acest aspect, inadmisibilitate asupra căreia nu este îndrituită însă să dispună, în acord cu cele reținute de către Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 1.313 din 4 octombrie 2011.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile cuprinse în anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Din examinarea considerentelor încheierii de sesizare și a notelor scrise ale autoarelor excepției rezultă că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează dispozițiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială la Legea-cadru nr. 330/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, ale art. 15 din anexa nr. III: Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și cele ale art. 14 din anexa nr. II: Familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială“ la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Curtea observă că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din capitolul IV din Legea-cadru nr. 284/2010 și că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției aceste dispozițiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.12. Prevederile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 reglementează sporuri și alte drepturi specifice, sporuri pentru condiții de muncă deosebite în cazul personalului din unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială. Prevederile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 prevăd categoriile de sporuri care pot fi acordate în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea.13. În opinia autoarelor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 41 privind munca și protecția socială a muncii.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 713 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 4 februarie 2021, și prin Decizia nr. 663 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 21 ianuarie 2021, a respins excepțiile de neconstituționalitate.15. Curtea a reținut că dispozițiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2: Unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială la Legea-cadru nr. 330/2009 instituie reguli privind sporurile pentru condițiile de muncă deosebite aplicabile personalului care își desfășoară activitatea în unități sanitare de asistență socială și de asistență medico-socială. Astfel, potrivit pct. 3 din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, pct. 1 lit. b) din nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 stabilește că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, sporuri pentru condiții deosebit de periculoase, iar, în acest caz, nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli. În esență, Curtea a reținut că, în aplicarea prevederilor de lege menționate, a fost emis Ordinul ministrului sănătății nr. 547/ 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 4 iunie 2010.16. În același timp, Curtea a reținut că, în cazul sporului pentru condiții deosebit de periculoase, legiuitorul a încredințat conducerii fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică rolul de a stabili nivelul sporului, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli, angajatorul fiind obligat să respecte dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 și pe cele cuprinse în Ordinul ministrului sănătății nr. 547/2010.17. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale consacrate și garantate de Constituție. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt și Decizia Curții Constituționale nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 și Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).18. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie opțiunii legiuitorului în materia reglementării sporurilor pentru condiții de muncă deosebite, fără a încălca principiul egalității în drepturi. Astfel, textul de lege criticat nu instituie, per se, discriminări în cadrul aceleiași categorii de personal, ci vizează în mod egal toți destinatarii normei, potențiali beneficiari ai sporurilor pentru condiții de muncă deosebite, fără privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.19. De asemenea, Curtea a precizat că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, astfel că toți cetățenii care îndeplinesc condițiile acordării sporurilor pentru condiții de muncă deosebite trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. În consecință, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului de constituționalitate nu încalcă dispozițiile art. 16 din Constituție.20. Referitor la invocarea, în susținerea criticii de neconstituționalitate, a prevederilor art. 41 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reținută. Departe de a constitui o îngrădire a prevederilor constituționale privind dreptul la muncă și protecția socială a muncii, dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu prevăd că nu se acordă sporul pentru condiții de muncă deosebite, ci, dimpotrivă, dând expresie preocupării legiuitorului pentru a asigura măsuri de sănătate la locul de muncă, stabilesc posibilitatea acordării acestui spor, în condițiile pe care legea le instituie. Prin urmare, instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli privind acordarea sporurilor nu echivalează cu încălcarea art. 41 din Constituție.21. Totodată, pretinsele situații de discriminare invocate de autoarele excepției și susținerile privind încălcarea dreptului la salariu egal pentru muncă egală nu izvorăsc din conținutul normativ al dispozițiilor de lege criticate, ci din aplicarea normei la cazuri concrete ce vizează categoria de personal care solicită acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase. Or, modalitatea concretă de stabilire a nivelului acestui spor de către angajator reprezintă o problemă ce ține de soluționarea fondului cauzei de către instanța judecătorească, în raport cu circumstanțele concrete ale speței, fără a fi de resortul contenciosului constituțional.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.23. În continuare, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că normele legale evocate reglementează cu privire la categorii de sporuri ce pot fi acordate personalului care își desfășoară activitatea în unitățile de asistență socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea. Similar cu situația analizată în deciziile nr. 713 din 6 octombrie 2020 și 663 din 29 septembrie 2020, precitate, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din considerentele încheierii de sesizare a Curții Constituționale și din notele scrise ale autoarelor excepției, acestea au calitatea de personal sanitar, fiind angajate în cadrul compartimentului Laborator al Spitalului Județean Ilfov. Întrucât angajatorul autoarelor excepției nu se încadrează în categoria unităților de asistență socială/centre cu sau fără cazare, ci în categoria unităților sanitare, prevederile legale invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția, în sensul că nu sunt aplicabile în cauză.24. Cu privire la condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, referitoare la „legătura cu soluționarea cauzei“, Curtea Constituțională a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate, în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le stabilesc dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014).25. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 nu îndeplinesc condiția de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluționarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale este inadmisibilă.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Diana Emilia Kovacs și Ioana Toma în Dosarul nr. unic 9.307/3/2017 (Dosar nr. în format vechi 4.746/2017) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile cuprinse în nota aferentă anexei nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 14 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de aceleași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Simina Popescu-Marin
----