SENTINȚĂ nr. 174 din 25 aprilie 2024 referitoare la acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ

Dosar nr. 1.614/54/2023
Completul compus din:

Președinte	- Robert Emanoil Condurat
Grefier	- Mihaela Fănica Iacob

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 4 aprilie 2024 privind acțiunea formulată de reclamantele Obștea Plaiurile Dobriței, Obștea în Devălmășie Plaiul Vălari și Obștea în Devălmășie Curpen Vaidei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la data de 4 aprilie 2024, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat inițial pronunțarea pentru ziua de 18 aprilie 2024, iar ulterior, pentru data de 25 aprilie 2024.

CURTEA,
deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal la data de 5.10.2023, cu nr. 1.614/54/2023, reclamantele Obștea Plaiurile Dobriței, Obștea în Devălmășie Plaiul Vălari și Obștea în Devălmășie Curpen Vaidei au chemat în judecată pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în prezenta cauză, să dispună:A. anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în concret:1. anularea parțială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022;2. anularea parțială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor și a documentațiilor și a momentului de la care se calculează acest termen;3. anularea parțială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice;4. anularea parțială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice;B. obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:1. ca efect al anulării parțiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conținut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafețe de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și 72, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;2. ca efect al anulării parțiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conținut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensațiilor, însoțită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conținut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanță exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensațiilor;3. ca efect al anulării parțiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conținut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;4. ca efect al anulării parțiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, solicităm ca noul conținut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;C. obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoțită de documentația completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligați să mai depună încă o dată cererea și documentația în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conținut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor și a documentațiilor deja depuse la structura teritorială competentă;D. stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligațiilor impuse, sub sancțiunea aplicării unei penalități părții obligate în cuantum de 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere și a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;E. obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii reclamantele au arătat următoarele:I. Aspecte prealabile
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare la data sesizării instanței, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.“
La alineatul (1^1) al aceluiași articol se prevede că „în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.“
În acest sens au învederat faptul că au parcurs procedura administrativă, prin formularea Plângerii prealabile nr. 210/19.05.2023, aceasta fiind înregistrată la pârâtul Guvernul României cu nr. 5/3.509/22.05.2023, la care nu au primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.II. Starea de fapt1. Situația premisă. Reclamantele au arătat că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetație forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcționale TI și T2, fapt care presupune restricții totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă. În fapt, regimul de arii naturale protejate de tip Natura 2000 a fost consacrat inițial prin prevederile art. 26 alin. (1) din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Pe de o parte, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;“.
Totodată, articolul 99 din același act normativ prevede, de asemenea, că „Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
Pe de altă parte, prin Ordonanța de Guvern nr. 14/2010 se reglementează măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. La articolul 5 din OG nr. 14/2010 se menționează expres: „Normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în lei, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control.“
Au învederat că, în ciuda obligației legale exprese, pârâtul Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării normelor metodologice pentru anii 2010-2013, sens în care o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obțină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită.
Demersurile s-au soluționat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanțele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013.
Așadar, ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menținut Sentința nr. 302/2018 a Curții de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 și a Deciziei nr. 3.701/2021 în Dosarul nr. 214/57/2017, precum și a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentința civilă nr. 311/29.11.2022, Guvernul României a procedat în cele din urmă la adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive pentru anii 2010-2013. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1.087 din 10 noiembrie 2022.
Prin cele două hotărâri judecătorești definitive, instanța supremă a obligat/menținut hotărârea de obligare a pârâtului Guvernul Românei la respectarea obligațiilor impuse prin legislația națională și comunitară, în sensul că dispozitivul hotărârilor judecătorești definitive viza obligarea Guvernului României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
În urma examinării conținutului acestor două decizii judecătorești definitive, au susținut că rezultă, fără tăgadă, că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entități reclamante (Obștea Peștișani și Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora consta în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri.
Așadar, dispozitivul celor două hotărâri antemenționate a vizat obligația de adoptare a unei HG privind aprobarea de norme metodologice universal valabile pentru toți proprietarii de terenuri din România, nu doar pentru cei doi proprietari ale căror acțiuni au fost admise. Acest aspect poate fi verificat prin simpla lecturare a dispozitivului hotărârilor judecătorești pe care le anexăm.
Cu toate acestea, în conținutul articolului 1 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 (a cărui anulare o solicităm, printre altele) poate fi identificată o diferență radicală între obligația concretă impusă de instanțele de judecată și modalitatea în care Guvernul României a înțeles să reflecte obligația impusă prin cele două hotărâri judecătorești. În această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul și finalitatea obligațiilor impuse de cele două instanțe după cum vom arăta mai jos.
În acest sens, recurentele au redat articolul 1 din Normele metodologice: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.“
O remarcă ce se impune a fi făcută constă în faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3.701/2021, pronunțată în Dosarul nr. 214/57/2017, a obligat Guvernul României la adoptarea HG privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013.
La fel a decis și Curtea de Apel Craiova, prin Sentința nr. 302/2018, menținută de Înalta Curte în recurs, prin Decizia nr. 4.596/2020. În concret, instanța de fond a decis obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice, respectiv obligarea acestuia la adoptarea și publicarea proiectului de hotărâre de Guvern avizat de Guvern în Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012. Respectarea întocmai a acestei dispoziții a instanței însemna preluarea în concret și complet în HG nr. 1.370/2022 a întregului conținut al schemei, așa cum aceasta a fost înaintată și ulterior aprobată de către Comisia Europeană în decizia anterior menționată.
Au mai învederat că relevant pentru cele susținute de reclamante este că în anexa nr. 1 la art. l din proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice, înaintat și aprobat de Comisia Europeană, preluat la pct. 8 din această schemă, în ceea ce privește beneficiarii ajutorului, s-au prevăzut expres următoarele: „Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1.000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice și juridice), asociațiile acestora înscrise în registrul specific, precum și unități administrative/teritoriale care dețin în proprietate publică sau privată suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip TI sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafețe din acest motiv“.
În pofida acestei dispoziții clare și exprese a instanței, Guvernul a înțeles să adopte o poziție oscilantă cu privire la executarea obligației impuse.
Într-o primă abordare, Guvernul a înțeles să pună în aplicare, mai întâi, Decizia civilă nr. 3.701/2021 din 16.06.2021, pronunțată de ICCJ - SCAF în Dosarul nr. 214/57/2017, adoptând în acest sens proiectul de hotărâre ce a fost publicat în transparență decizională, ce a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la data de 5.10.2021 și pe site-ul Guvernului României la data de 6.10.2021 (anexăm o copie a acestuia). Din diverse motive pe care nu le cunoaștem, Guvernul nu a parcurs procedura completă de adoptare și publicare în Monitorul Oficial a acestui proiect.
Într-o a doua abordare, Guvernul a înțeles să ignore cu desăvârșire obligația impusă, limitând, așa cum s-a arătat mai sus, beneficiarii ajutorului la o categorie de persoane stipulată în mod subiectiv și aleatoriu, diferită ca soluție față de proiectul la care am făcut trimitere anterior.
Mai mult, recurentele au arătat că prin utilizarea acestei sintagme, „proprietarii“, de către instanțele de judecată, dar și prin această obligație impusă, de a adopta norme metodologice, s-a născut în sarcina pârâtului Guvernul României obligația de a adopta un act administrativ cu caracter normativ, general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care se regăsesc în situația premisă a beneficiarilor ajutorului și care urma să prevadă în concret condițiile în baza cărora proprietarii de păduri, care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, pot obține compensații pentru această ingerință în dreptul de proprietate aferente anilor 2010-2013.
Așadar, obligația ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar (secundam legem) pentru ca toți proprietarii de terenuri cu vegetație forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricțiilor de recoltare, să poată beneficia de compensații, astfel cum prevede Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013, Decizia nr. C (2012) 5.166 final din 19.07.2012, precum și legislația națională - art. 26 alin. (1) din OUG nr. 57/2007, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 5 și 6 din OG nr. 14/2010.2. Vătămarea produsă
Reclamantele au susținut ideea inculcării grave a prevederilor art. 108 din Constituție și ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000, în lumina următoarelor argumente juridice:
Așa cum au prezentat pe larg, o hotărâre a Guvernului nu este dată în completarea legii. Ea nu poate adăuga în sarcina subiectului de drept condiții suplimentare față de cele cuprinse în textul legii. Organizarea executării legii nu se poate confunda cu elaborarea acesteia.
Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii și urmărește organizarea și executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. De aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată, total sau parțial.
În dezacord cu obligația impusă de instanțele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricționat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătorești (titluri executorii).
Așadar, deși trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice“, la art. 1 din normele metodologice se regăsește sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice“.
De asemenea, în conținutul anexei nr. 1 - Metodologie și al anexei nr. 2 - Cerere, ambele anexe ale normelor metodologice și parte integrantă din HG nr. 1.370/2022, se regăsește sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“.
În acest sens au învederat faptul că hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are, în mod indubitabil, natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă chiar și din poziția procesuală a Guvernului exprimată în cele două dosare - 494/54/2017 și 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conțină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, care să prevadă condițiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricții de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.
Contrar dispozițiilor instanței supreme, articolul 1 din normele metodologice limitează drastic categoria persoanelor care pot formula cereri și accesa compensații aferente perioadei 20102013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor“.
Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziția instanțelor de judecată, cât și spiritul și litera legii aplicate de acestea [art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008]. Astfel, se poate observa cu ușurință că nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătorești care au fost puse în executare de către pârât.
Dacă, prin absurd, s-ar admite contrariul, respectiv că HG nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ individual, așa cum pretinde pârâtul, trebuiau să fie expres nominalizați ca beneficiari cei doi reclamanți care au avut drept de câștig în cele două litigii.
Astfel, în situația dată, pârâtul Guvernul României, sfidând dispozițiile instanțelor de judecată, a normat cu de la sine putere, dincolo de orice temei legal și factual, stabilind că normele aprobate prin HG nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri. Acest aspect presupune că avem de a face tot cu un act administrativ cu caracter normativ, dar criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt altele decât cele prevăzute de lege și consacrate în cele două hotărâri judecătorești.
De asemenea, prevederile legale a căror anulare au solicitato reclamantele aduc atingere dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de Constituție, de Codul civil și de protecția conferită de însăși Primul Protocol adițional din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai mult, au apreciat că este incidentă o discriminare vădită prin raportare la toți ceilalți proprietari de păduri care nu dețin hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensații pentru anii 2010-2013, dar care au aceleași interdicții de recoltare precum cei doi justițiabili care au obținut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensații în temeiul legii, motiv pentru care nici măcar nu trebuiau să dețină hotărâri judecătorești care să le statueze acest drept.
Au învederat instanței că în practica administrativă consacrată de adoptare a hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice, nici anterior perioadei vizate de HG nr. 1.370/2022 (veziHG nr. 1.071/2006, nr. 861/2009, nr. 447/2017) și nici ulterior acesteia (proiectul de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toți cei care suferă restricții de natura celor amintite mai sus să poată accesa compensațiile, așa cum s-a făcut în mod nelegal prin HG nr. 1.370/2022.
De altfel, la finalul acestei argumentații, au reiterat faptul că, prealabil adoptării HG nr. 1.370/2022, pârâtul Guvernul României a publicat pe site-ul acestei instituții proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru perioada 2010-2013, care avea ca obiect punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunțată de ÎCCJ.
În anexă la acest proiect s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) și (2) că (1) Prezentele norme se aplică proprietarilor de suprafețe de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și T2, stabilite conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.(2) Prezentele norme se aplică și asociațiilor proprietarilor prevăzuți la alin. (1), dacă aceste asociații sunt înscrise în Registrul național al asociațiilor de proprietari de pădure, ținut la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare.
Și în acest context reclamantele au menționat că, din diverse rațiuni, acest proiect care satisfăcea pe deplin cerințele impuse de hotărârile judecătorești nu s-a mai materializat în concret, ci Guvernul a înțeles să adopte HG nr. 1.370/2022, pe care o critică.
Față de cele ce precedă, forma adoptată prin HG nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare gravă a hotărârilor judecătorești pronunțate în contradictoriu cu Guvernul României, prin aceea că pârâtul a schimbat și denaturat categoria persoanelor ce pot obține compensații. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensațiilor, în mod nelegal și complet discriminatoriu, prin articolul 1 din norme, această categorie este limitată doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată.
În acest sens, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) și ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, reclamantele s-au considerat vătămate într-un drept, respectiv cel vizând acordarea compensațiilor, precum și în exercitarea dreptului de proprietate.
Revenind la natura juridică a actului constând în Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, au învederat următoarele:
Calificarea unui act infralegislativ în una dintre cele două categorii (normativ și individual) se face, așa cum s-a decis în practica judiciară (ÎCCJ - Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 1.718/2013), prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuție. Așa fiind, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor pe care le produce, independent de conținutul unei anexe ale acelui act.
Și în acest caz, jurisprudența ÎCCJ - Secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 3.807/2022) a statuat că un act normativ își păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicabil, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care vor resimți efectele pe parcursul activității sale. Aceasta deoarece, în actele administrative individuale, subiectele de drept sunt determinate, individualizate ca atare în cuprinsul actului.
Or, tocmai această nuanță de natură juridică a fost nesocotită de către pârâtul Guvernul României la momentul adoptării HG nr. 1.370/2022.
Așadar, au apreciat că HG nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ normativ. În privința acesteia nu se poate reține că ar fi aplicabilă unor situații strict determinate, pentru că aceasta conține reguli generale, care sunt de aplicabilitate repetată tuturor persoanelor care la fiecare aplicare îndeplinesc exigențele sale.
În situația dată, HG nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a celor două decizii judecătorești mai sus vizate prin mecanismul procedural al art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 (procedura executării silite), întrucât pârâtul nu a înțeles să execute de bunăvoie această obligație legală pe care o avea încă din anul 2010.
În acest context, așa cum s-a relevat în doctrina de specialitate, când o autoritate judecătorească ordonă (imperium) obligarea la adoptarea sau emiterea unui act administrativ, autoritatea publică competentă nu mai exercită o competență discreționară ce implică o anumită marjă de apreciere, ci, dimpotrivă, instanța judecătorească impune o conduită precisă pentru autoritatea publică, materializată în ceea ce doctrina desemnează ca fiind competența legală.
Trebuie remarcat faptul că în ambele hotărâri judecătorești antereferite se regăsește imperativul obligării la adoptarea de către Guvern a normelor metodologice, fără vreo mențiune cu privire la adoptarea de HG doar pentru reclamantul din acel dosar anume. Mai mult, în considerentele celor două hotărâri judecătorești de obligare se menționează expres că este vorba despre adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
Totodată, competența legală poate fi recunoscută atunci când conținutul actului administrativ este complet predeterminat de norma legală, în cuprinsul căreia se menționează expres elementele de fapt și de drept necesare pentru emiterea actului, fiind o simplă îndatorire legală de îndeplinit în privința căreia organul administrativ - în speță, pârâtul Guvernul României - nu are nicio altă opțiune. Cadrul legal în baza căruia trebuia adoptată HG de aprobare a normelor metodologice de către Guvern a fost conturat și detaliat în cele două hotărâri judecătorești, de unde rezultă foarte clar natura și conținutul actului, așa cum am arătat și demonstrat mai sus.
De altfel, până la adoptarea HG nr. 1.370/2022, toate actele normative de aprobare a normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor adoptate anterior au fost materializate prin acte administrative cu caracter normativ (de exemplu: HG nr. 1.071/2006, HG nr. 861/2009 și HG nr. 447/2017).
Având în vedere conținutul normelor metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, reclamantele au apreciat, în mod indubitabil, că acest act normativ încalcă și principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă“.
Așadar, având în vedere faptul că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forță juridică superioară, dar și cu încălcarea dispozițiilor celor două hotărâri judecătorești, au considerat că au dovedit că se află în prezența unei vătămări, reclamantele având, deci, calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
Reclamantele au supus atenției instanței de judecată că această obligație de adoptare a normelor metodologice a fost impusă încă din anul 2008, prin art. 97 alin. (1) lit. b) și art. 99 din Legea nr. 46/2008, iar mai apoi reiterat prin art. 5-6 din OG nr. 14/2010, acte legislative cu forță juridică superioară hotărârii de Guvern. La momentul adoptării HG, adică la data de 9.11.2022, pârâtul nu a respectat dispozitivul celor două hotărâri judecătorești pronunțate în anii 2020 și 2021, creând, astfel, o inechitate pentru proprietarii de păduri al căror drept la compensații este prevăzut expres, clar, printr-o lege organică.
Adoptând această hotărâre abia după pronunțarea a două hotărâri judecătorești definitive prin care pârâtul a fost obligat expres să adopte actul, hotărâri din ale căror considerente se desprinde inclusiv caracterul normativ al actului administrativ, pârâtul a sfidat extrem de grav atât dispozițiile instanței de judecată, cât și legea. Astfel, la acest moment al adoptării, pârâtul nu mai avea posibilitatea schimbării categoriei beneficiarilor actului administrativ, adică nu mai avea marja de apreciere de care beneficia anterior obligării sale Ia adoptare, întrucât a proceda în această manieră presupune nerespectarea hotărârilor judecătorești prin care a fost obligat la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensațiilor, adică la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.III. Cu privire la petitele din prezenta cerere de chemare în judecată au învederat următoarele:1. În primul rând, au solicitat anularea parțială a HG nr. 1.370/2022, în sensul anulării parțiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022.
Astfel, reclamantele au apreciat că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, OG nr. 14/2010 și dispoziției celor două hotărâri judecătorești, formularea de la articolul 1 din normele metodologice (precum și din anexele nr. 1 și nr. 2 la normele metodologice), conform căreia: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase.“
Au mai arătat că dispozitivul Deciziei nr. 3.701/2021 a ÎCCJ este următorul: „Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.“
De asemenea, prin Sentința civilă nr. 302/2018 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 4.596/2020 a ÎCCJ, sa dispus: „Obligă pe pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012.“
Drept urmare, au apreciat că este evidentă alterarea pe care pârâtul Guvernul României a produs-o cu privire la conținutul actului administrativ pe care avea obligația să îl adopte, în sensul că, în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate, nu se menționează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că HG „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care, în mod evident, este restrictivă față de cea din dispoziția instanțelor.
În aceeași ordine de idei, au învederat că pârâtul Guvernul României a invocat în apărarea sa (în Dosarul nr. 494/54/2017) excepția inadmisibilității cererii de obligare la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, excepție care a fost respinsă de către instanță - Curtea de Apel Craiova, prin Sentința civilă nr. 302/2018, soluție care a fost menținută prin Decizia civilă nr. 4.596/2020 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
În conținutul acestei decizii, instanța supremă a statuat că: „în mod corect a reținut prima instanță că nu poate fi vorba în speță de o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituție, atâta vreme cât intimata-reclamantă a invocat încălcarea de către Guvernul României a unei obligații deja prevăzute expres de lege [art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 și cele două decizii ale Comisiei Europene invocate în acțiunea introductivă], astfel că, deși această obligație de a organiza executarea legii are ca obiect un act administrativ cu caracter normativ, dreptul de apreciere asupra oportunității emiterii sale nu mai este atributul exclusiv al autorității publice competente.
În acest context, în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității, având în vedere că hotărârea judecătorească prin care Guvernul României a fost obligat la emiterea actului administrativ privind organizarea și executarea în concret a procedurii de adoptare a unui act normativ cu aplicabilitate generală nu este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și a principiului separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.“
Drept urmare, recurentele au concluzionat că pârâtul Guvernul a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vătămându-ne extrem de grav dreptul nostru legitim la compensații prevăzut de normele legale în vigoare, disprețuind, între altele, efectele lucrului judecat.2. În al doilea rând, recurentele au solicitat anularea art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor și a documentațiilor și a momentului de la care se calculează acest termen, întrucât și acesta este vătămător.
Astfel, au arătat că, în forma actuală, acest text prevede: „Cererea de acordare a compensațiilor, însoțită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.“
Astfel, ca urmare a anulării articolului 1 din normele metodologice, se impune anularea și a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situația proprietarilor de terenuri afectate de restricții ar rămâne neschimbată, aceștia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensațiilor.
În mod cert, sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece HG nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.11.2022, cu nr. 1087/10.11.2022.
Drept urmare, pentru a exista posibilitatea legală și reală ca alți proprietari de păduri afectați în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensațiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea și a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potențial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge în mod cert ca tardiv formulată.
Totodată, au învederat instanței faptul că, pentru a se putea formula o astfel de cerere de acordare a compensațiilor, art. 4 alin. (2) din normele aprobate prin HG nr. 1.370/2022, solicitantul trebuie să anexeze o vastă documentație, iar pentru obținerea tuturor înscrisurilor imperios necesare termenul de 30 de zile este mult prea scurt.
Astfel, au învederat că art. 4 alin. (2) lit. e) stipulează că trebuie anexată confirmarea din partea administratorului sitului Natura 2000 sau a serviciului teritorial al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, după caz, cu privire la încadrarea suprafeței de pădure aflate în proprietate în siturile Natura 2000 în perioada 2010-2013. Or, A.N.A.N.P. sau administrația unui parc natural sau național beneficiază de un termen legal de 30 de zile să răspundă solicitării adresate.
Așadar, posibilitatea ca un proprietar sa efectueze toate demersurile și să depună documentația completă prevăzută de art. 4 alin. (2) din norme în termenul de 30 de zile apare ca fiind nerealistă.
Pentru aceste considerente și având în vedere imposibilitatea ca un proprietar de pădure să poată formula cerere de acordare a compensațiilor în termenul prevăzut în actuala formă, au solicitat anularea și a art. 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022.
Au mai precizat, spre exemplu, că termenele prevăzute în HG nr. 447/2017 aveau o durată mai cuprinzătoare, sens în care redăm un citat din acest HG: (3) Cererile de acordare a compensațiilor, pentru anul în curs, însoțite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun anual, până la data de 30 iunie, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.(4) Pentru anul 2017, prin excepție de la prevederile alin. (3), cererile de acordare a compensațiilor, însoțite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Au menționat că poate fi observat că pentru anul 2017 s-au acordat 90 de zile de la intrarea în vigoarea HG nr. 447/2017 (calculat din 6.07.2017), iar pentru anii 2018-2022 inclusiv termenul de depunere era de 6 luni, adică mult mai lung.
Ceea ce pârâtul Guvernul României a urmărit prin maniera de reglementare a HG nr. 1.370/2022, in concreto, a normelor metodologice aprobate prin aceasta a fost limitarea drastică a categoriei solicitanților în mod nelegal și, mai mult decât atât, pierderea termenului de depunere a cererilor și documentațiilor, aspecte de neacceptat din partea unei autorități publice care vine în serviciul cetățenilor.
În consecință, au solicitat anularea parțială și a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 1.370/2022 și obligarea pârâtului la modificarea conținutului acestuia în sensul indicat prin prezenta.3. În privința anulării parțiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice au învederat că în titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează din nou, în mod defectuos, la fel ca în cazul art. 1 la norme, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“, conduce la vătămarea potențialilor solicitanți, întrucât se limitează nelegal și excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensațiilor pentru anii 2010-2013.
Și în cazul acestui capăt de cerere au solicitat anularea/ eliminarea sintagmei indicate mai sus din cuprinsul titlului anexei nr. 1 la norme, întrucât se impune utilizarea unei sintagme care să reglementeze acordarea compensațiilor întocmai în sensul impus de instanțele de judecată.
Așadar, în locul sintagmei criticate mai sus, au arătat că trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă“. Au apreciat că doar în acest fel obligația de adoptare a hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător și legal.
În acest sens, recurentele au considerat că argumentele invocate la capitolul III pct. 1 din prezenta sunt aplicabile mutatis mutandis și cu privire la solicitarea de anulare parțială a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice, sens în care ne menținem argumentele invocate cu privire la acel capăt de cerere.4. Referitor la solicitarea privind anularea parțială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice au solicitat, de asemenea, admiterea acestuia.
La fel precum în cazul anexei nr. 1 la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“.
Au arătat că instanțele de judecată au obligat pârâtul, în ceea ce privește perioada anilor 2010-2013, la adoptarea unei hotărâri de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.
Astfel, în niciun moment pârâtului Guvernul României nu îi era permis să denatureze scopul vizat de instanțele de judecată prin cele două hotărâri judecătorești definitive și nici să schimbe categoria beneficiarilor cărora acest act administrativ normativ li se adresează.
Drept urmare, și în acest caz sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“ a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispozițiilor instanței, motiv pentru care solicităm anularea parțială a titlului anexei nr. 2.
În baza argumentelor expuse mai sus, au solicitat admiterea capetelor de cerere vizând anularea parțială a HG nr. 1.370/2022, în concret, a art. 1 din norme, a art. 4 alin. (3) din norme, a titlului din anexa nr. 1 la norme și a titlului din anexa nr. 2 la norme.B. Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, au solicitat instanței să dispună următoarele:1. ca efect al anulării parțiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conținut al articolului 1 la norme să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;2. ca efect al anulării parțiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conținut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordate a compensațiilor, însoțită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conținut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanță exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensațiilor;3. ca efect al anulării parțiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conținut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri;4. ca efect al anulării parțiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022, să oblige pârâtul la adoptarea unei HG în sensul ca noul conținut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conținut echivalent care să reflecte recunoașterea dreptului la compensații tuturor proprietarilor de păduri.
În virtutea argumentelor expuse deja la capitolul A pct. 1-4, reclamantele au considerat că au dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligației concrete de adoptare a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanțele de judecată, argumente prin care au dovedit, totodată, și nelegalitatea parțială a prevederilor criticate cuprinse în HG nr. 1.370/2022.
Mecanismul judiciar firesc la care recurentele au recurs urmărește tocmai anularea sintagmelor nelegale din cuprinsul acestui act administrativ normativ și obligarea pârâtului la adoptarea unei noi hotărâri prin care acesta să utilizeze întocmai termenii impuși de instanțele de judecată, fără să schimbe/ denatureze/restrângă în mod nelegal categoria persoanelor cărora hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor pentru anii 2010-2013 li se adresează.
Așadar, au solicitat instanței să admită și acest capăt de cerere, întrucât, după cum au învederat prin cererea de chemare în judecată, maniera în care se reglementează acordarea compensațiilor pentru anii 2010-2013 prin intermediul HG nr. 1.370/2022 este parțial nelegală, vătămătoare și discriminatorie în raport cu 99,9% dintre proprietarii de păduri din România.
Au învederat faptul că instanțele de judecată au dispus obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea unei hotărâri pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă aferente perioadei 2010-2013.
Prin adoptarea unei hotărâri de Guvern în cuprinsul căreia se utilizează sintagme/expresii ce restrâng în mod indubitabil categoria persoanelor cărora hotărârea li se adresează, contrar dispoziției instanțelor de judecată, apreciază că se impune anularea parțială a prevederilor nelegale și obligarea pârâtului să se conformeze obligației impuse, în sensul adoptării unei hotărâri prin care să modifice conținutul textelor nelegale criticate mai sus în sensul arătat prin prezenta cerere de chemare în judecată.C. De asemenea, au solicitat admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin HG nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă „Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoțită de documentația completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligați să mai depună încă o dată cererea și documentația în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conținut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor și a documentațiilor deja depuse la structura teritorială competentă.
În primul rând, au arătat că rațiunea inserării unui nou alineat având conținutul de mai sus o considerăm ca fiind oportună, utilă și necesară, deoarece avem cunoștință că, în afară de noi, există numeroși proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile și documentația aferentă pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora i-au fost respinse cererile pe motiv că HG nr. 1.370/2022 nu li se aplică.
În al doilea rând, au învederat instanței faptul că documentația prevăzută de art. 4 alin. (2) din normele metodologice este extrem de vastă și cuprinde documente a căror procedură de obținere este greoaie și întinsă ca durată. Astfel, pentru toți proprietarii de păduri care au făcut eforturi să depună documentele în forma prevăzută de lege apare ca fiind cel puțin nejustificat ca aceștia să depună aceeași documentație a doua oară, în condițiile în care aceasta există deja la structura teritorială de specialitate - garda forestieră, fiind depusă în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2022, adică relativ recent.
În al treilea rând, din rațiuni ce țin de protecția mediului, au considerat că nu se impune întocmirea din nou a aceleiași documentații care cuprinde, de exemplu, 200-600 de pagini, în situația în care aceasta se află în original și în integralitate depusă deja la structura teritorială competentă cu primirea și verificarea acesteia.
Date fiind aceste rațiuni expuse mai sus, au considerat necesară inserarea acestui nou alineat, prin care să se reglementeze că proprietarii care au depus deja cererea și documentația pentru acordarea compensațiilor aferente anilor 2010-2013 să fie scutiți de parcurgerea pentru a doua oară a acestui demers birocratic anevoios.
Au solicitat instanței, în situația în care va aprecia că formularea propusă cu privire la petitele ce impun modificări vizând HG nr. 1.370/2022 ar putea fi interpretată ca având „conținut prestabilit“, să admită petitele subsidiare.D. Pentru operativitatea și efectivitatea, respectiv celeritatea punerii în executare a hotărârii ce urmează să fie pronunțată în cauză, pentru protejarea cât mai completă a drepturilor reclamantelor, au solicitat instanței să dispună stabilirea unui termen de executare de maximum 30 de zile, însoțit de obligarea pârâtului la plata unei penalități de întârziere cuprinse între 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea integrală a obligației, prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum și la plata unei amenzi, prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din aceeași lege.
În consecință, având în vedere faptul că au expus punctual motivele care stau la baza solicitării de anulare parțială a actului administrativ normativ vătămător, că au dovedit existența, caracterul și întinderea vătămării, reclamantele au solicitat instanței admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă.
Au învederat că au timbrat cererea de chemare în judecată, conform prevederilor legale ale art. 16 alin. (1) din OUG nr. 80/2013, cu suma de 150,00 de lei, conform Chitanței nr. 6.648/4.10.2023.
Potrivit art. 16 din OUG nr. 80/2013, „în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 lei;“.
Așadar, pentru pct. A, B și C - 50 x 3 = 150,00 lei taxa de timbru.
Au precizat, așadar, că din textul art. 16 reiese obligația de a taxa cererea de chemare în judecată formulată, indiferent de numărul reclamanților, drept urmare, chitanța anexată profită tuturor reclamanților.
Au solicitat judecarea prezentei cereri în lipsă, în temeiul prevederilor art. 223 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 453 din Codul de procedură civilă, precum și celelalte prevederi legale indicate.
În probațiune, recurentele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alte probe a căror necesitate rezultă din dezbateri.
La data de 1.11.2023, în termen legal, a formulat întâmpinare pârâtul Guvernul României, solicitând anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pe cale de excepție; respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes și pentru lipsa calității procesuale active, pe cale de excepție; admiterea excepției de inadmisibilitate a petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „în care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
În motivare, față de motivele de fapt și de drept ale cererii, având în vedere cadrul procesual stabilit în baza principiului disponibilității, sub aspectul părților și al obiectului acțiunii, a învederat următoarele:1. anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pe cale de excepție, având în vedere următoarele considerente:
Raportat la primele două petite ale cererii, constând în solicitare anulare acte administrative, a solicitat instanței să dispună verificarea achitării taxei de timbru a prezentei cereri de chemare în judecată, întrucât a apreciat că se impune taxarea conform dispozițiilor OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, corelate cu cele ale Codului de procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197“, urmând ca, dacă cererea de chemare în judecată nu întrunește aceste cerințe prevăzute, să i se comunice părții reclamante, în scris, lipsurile, potrivit alin. (3) al aceluiași articol dinCodul de procedură civilă, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, subliniază faptul că, potrivit art. 17 alin. (2) din acest act normativ, „Pentru cererile formulate în baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare“.
Prin urmare, pârâtul a susținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 16 și art. 33 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la care fac trimitere prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța urmează a pune în vedere părților reclamante să achite suma datorată până la primul termen de judecată, urmând ca neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit să se sancționeze cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pentru aceste considerente, având în vedere obiectul acțiunii, precum și faptul că din actele comunicate împreună cu citația nu reiese dacă părțile reclamante au achitat taxa corespunzătoare acestei cereri, a solicitat instanței să verifice respectarea obligației de plată a taxelor judiciare de timbru, iar, în cazul în care constată neîndeplinirea acesteia, să dispună anularea cererii, potrivit dispozițiilor art. 197 din Codul de procedură civilă.2. Excepția lipsei de interes a părților reclamante în promovarea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a acestora
Pârâtul a învederat că părțile reclamante nu fac dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare a actului administrativ contestat, condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție. Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală și interesul sunt două condiții distincte ale acțiunii civile, iar analiza lor se impune independent și consecutiv.
"Interesul“ este calificat unanim în doctrină și în jurisprudență ca fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile și de promovare a oricărei forme procedurale ce intră în conținutul acesteia, nefiind suficientă afirmarea existenței unui drept actual, ci și justificarea folosului practic urmărit prin punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
În cauza dedusă judecății, exercițiul dreptului la acțiune și recunoașterea interesului legitim nu pot interveni decât în condițiile prevăzute de art. 21 și art. 52 din Constituția României, republicată, și de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor constituționale ale art. 21 din titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale capitolul 1, „orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“.
Prin urmare, dispozițiileLegii nr. 554/2004 își găsesc suportul în prevederile Legii fundamentale, iar din analiza acestora reiese că instanțele de contencios administrativ au obligația de a analiza și de a se pronunța și prin prisma existenței interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv.
A menționat că art. 8 alin. (1^1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că „persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai in subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat“.
Referindu-se la acest text de lege, Curtea Constituțională a reținut, în considerentele Deciziei nr. 66/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, faptul că prin acțiunea introdusă în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat trebuie să dovedească mai întâi că a avut loc o încălcare a dreptului sau interesului lor legitim privat, după care să susțină în sprijinul cererii și vătămarea interesului public, ce decurge din actul administrativ atacat.
Contrar celor susținute de părțile reclamante, pârâtul a învederat că aceasta nu face dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare, condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție.
Într-un prim aspect, plecând de la considerațiile de ordin teoretic și exigențe ale cerinței interesului, a opinat că la acest moment demersul judiciar al părților reclamante sunt lipsite de interes prin prisma faptului că Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive (HG nr. 1.370/2022) a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.202, precum și a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/20217. Instanțele de judecată au pronunțat hotărâri judecătorești definitive prin cele două decizii mai sus menționate pentru reclamanta Asociația Composesoratul Jina și reclamanta Obștea Peștișani.
În concluzie, pârâtul a solicitat instanței să admită excepția invocată și să respingă cererea de anulare a HG nr. 1.370/2022 ca fiind lipsită de interes.
Totodată, în ceea ce privește cererea pendinte, a apreciat că aceasta este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, precum și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală și interesul sunt două condiții distincte ale acțiunii civile, analiza lor impunându-se independent și consecutiv. În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală constă în identitatea între calitatea pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Prin cererea de chemare în judecată, părțile reclamante trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Astfel, dreptul pretins de către părțile reclamante trebuie să își poată obține recunoașterea sau realizarea prin obligarea pârâtului la o anumită conduită: a da, a face sau a nu face.
Părțile reclamante, în calitatea lor de persoane fizice/juridice, nu poate acționa ca atare în contencios administrativ subiectiv decât dacă și sub condiția în care dovedește că este titularul unor drepturi subiective sau interese legitime private, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, unei persoane fizice/juridice nu i se recunoaște dreptul de a formula o acțiune în contenciosul obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă și sub condiția în care probează că vătămarea interesului public legitim decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat.
A apreciat că părțile reclamante au inițiat demersul pentru anularea actului administrativ, fără însă să dovedească vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actul administrativ dedus analizei instanței, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referință ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât din interpretarea dispozițiilor menționate reiese că părțile reclamante nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.3. Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „în care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Nu orice fel de refuz al unei autorități administrative atrage competența instanței dc contencios administrativ, ci acest refuz trebuie să fie în legătură cu atribuțiile conferite de lege autorității respective de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori reclamanta cere obligarea unei autorități la adoptarea unei anumite conduite în activitatea de legiferare desfășurată în contextul pandemic.
Emiterea oricărui act administrativ cu caracter normativ presupune o activitate complexă de elaborare în vederea analizării consecințelor pe care urmează să le producă. Așadar, nu este vorba despre un drept subiectiv, recunoscut de lege în favoarea reclamantei, de a putea obține obligarea Guvernului la emiterea unei hotărâri de Guvern în sensul pretins.
Instanța nu poate obliga autoritatea publică la emiterea unui act cu caracter normativ în modalitatea pretinsă de reclamante decât cu încălcarea dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004 care reglementează competența instanțelor de contencios administrativ și a principiului separației puterilor în stat.
Astfel, în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanțele de judecată nu au dreptul de a se subroga în atribuțiile executivului.
Mai mult decât atât, pârâtul a opinat că prin acțiunea sa, reclamanta solicită de fapt instanței să creeze norme pe cale judiciară.
A apreciat că o astfel de acțiune este inadmisibilă, întrucât instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască/completeze cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Niciun act normativ nu poate să confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât ar fi evident neconstituțional, încălcându-se astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Așadar, atributul instanțelor judecătorești este doar de a aplica legea, nu de a face lege, astfel că acțiunea prin care se solicită obligarea unei autorități publice la emiterea unui act normativ în forma pretinsă este inadmisibilă.4. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește solicitarea de anulare în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022, a arătat că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere Decizia civilă nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum și Decizia civilă nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, precum și art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A învederat că, sub aspectul oportunității, adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menționate atât în preambulul actului normativ, cât și expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia.
Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese și din nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ, prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
La elaborarea actului normativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției, care, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiilor din etapa de avizare“.
La elaborarea HG nr. 1.370/2022, a cărei modificare și completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toți beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale TI și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții de recoltare a masei lemnoase.
Practic, prin cererea formulată de către părțile reclamante, se dorește schimbarea destinatarilor HG nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toți proprietarii de păduri care suferă restricții în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensațiilor pentru toți proprietarii de păduri, chiar dacă aceștia nu și-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (de exemplu, HG nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obținut în instanță dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensațiilor) pentru restricțiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013.
Având în vedere că aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanțelor de judecată, și nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5.166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014, constatăm că părțile reclamante nu fac dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul și obiectul acțiunii nu mai subzistă.
Pentru toate cele de mai sus, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, pe cale de excepție, și, pe fond, ca neîntemeiată.5. În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat instanței să constate că aceasta este neîntemeiată și să o respingă ca atare, deoarece în situația de față nu se poate reține culpa procesuală a pârâtului, condiție pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Totodată, a solicitat respectuos instanței de judecată că în virtutea rolului său activ și a prevederilor Codului de procedură civilă poate cenzura/micșora cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat etc. în aprecierea cuantumului onorariilor, conform art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, rugăm instanța să analizeze atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă prestat în scopul pregătirii apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Prin urmare, „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei“.
Astfel că, în temeiul art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
În concluzie, pârâtul a considerat că Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, pentru punerea în aplicare a legii, îndeplinește toate condițiile de legalitate cerute pentru valabilitatea sa, fiind emisă de organul competent în limitele competenței, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Față de toate cele de mai sus, a solicitat instanței admiterea excepțiilor invocate și, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
De asemenea, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) și art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
La data de 27.11.2023 reclamantele, prin apărător, au depus la dosar răspuns la întâmpinare la care au atașat un set de înscrisuri.
De asemenea, au mai formulat o cerere în probațiune suplimentară prin care au solicitat ca pârâtul să comunice întreaga documentație transmisă către Comisia Europeană și corespondența purtată și au mai depus și „Note scrise completatoare“ la cererea de chemare în judecată prin care au solicitat ca, față de motivele invocate în cuprinsul acesteia, să se aibă în vedere și aspectul că la data de 28.11.2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reunite nr. 46.201/16 și nr. 47.379/18, într-o cauză identică/similară cu prezenta, s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Prin încheierea din data de 11.01.2024, față de excepțiile ridicate de pârât prin întâmpinare și în considerarea dispozițiilor art. 248 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins excepțiile lipsei timbrajului, pe cea a lipsei de interes și lipsei calității procesuale active, iar pe cea a inadmisibilității a unit-o cu fondul.
La data de 22.01.2024 (fila 187) reclamantele au înaintat instanței o cerere de renunțare parțială la judecată, aceasta fiind comunicată pârâtului în conformitate cu prevederile art. 406 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Trecând la analiza fondului cauzei, instanța reține că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanții au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv în parte art. 1 din anexă - Normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la normele metodologice și în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul înlăturării sintagmelor „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzute la art. 1 din anexă - Normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“ din titlul anexei nr. 1 la normele metodologice și din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice.
În prealabil, trebuie observat că prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive.
Conform prevederilor notei de fundamentare a acestui normativ, actul normativ în cauză a fost adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 și a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 214/54/2017, respectiv nr. 494/54/2017.
Așa fiind, câtă vreme Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a celor două decizii judecătorești sus-menționate, ea trebuie să respecte întocmai considerentele și dispozitivul acestora, în concordanță desigur și cu Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.
Instanța reține că prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul înregistrat sub nr. 494/54/2017, a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței nr. 302/24.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința recurată prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de Obștea Peștișani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012“.
Relevant în cauză este că, prin această sentință definitivă prin respingerea recursului, instanța a stabilit, definitiv, în sarcina pârâtului Guvernul României obligația de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012.
Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022 trebuie să se conformeze întocmai dispozitivului acestei sentințe, iar hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricții în recoltarea de masă lemnoasă și nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri.
În continuare, în baza obligației sale care rezulta din hotărârea judecătorească definitivă cu autoritate de lucru judecat, pârâtul Guvernul României trebuia să adopte un act administrativ cu caracter normativ care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situații care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
Natura juridică de act administrativ cu caracter normativ la adoptarea căruia a fost obligat pârâtul rezultă și din dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, care prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:... b) acordarea unor compensații*) reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.“, respectiv din prevederile articolului 99 din același act normativ, potrivit căruia „Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
În condițiile în care pârâtul nu a elaborat astfel de norme metodologice, deși avea o astfel de obligație legală, instanța de judecată, la inițiativa reclamantelor Asociația Composesoratul Jina, respectiv Obștea Peștișani a dispus obligarea acestuia la adoptarea acestor norme metodologice prin cele 2 decizii sus-menționate.
De asemenea, prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, în soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 130/14 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, instanța, casând sentința și rejudecând cauza, „a admis acțiunea reclamantei Composesoratul Jina și a obligat Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluționării cererii privind compensațiile aferente perioadei 2010-2013, formulate de reclamantă“.
Cu toate că în expunerea de motive se face trimitere la cele dispuse prin cele două hotărâri judecătorești, în cuprinsul art. 1 din HG nr. 1.370/2022 se statuează că „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții în recoltarea masei lemnoase“.
Așa cum rezultă din nota de fundamentare la proiectul de act normativ, sursa acestuia a fost reprezentată de cele două decizii ale instanței supreme, iar inițiator a fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Curtea reține că, deși în conținutul HG nr. 1.370/2022 se arată scopul emiterii actului ca fiind punerea în aplicare a celor două hotărâri judecătorești, conținutul acestui act normativ nu reflectă cele stabilite definitiv de instanță prin cele două decizii.
Totodată, instanța mai reține că nu poate fi identificată nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea HG nr. 1.370/2022, pârâtul a avut în vedere toți beneficiarii cărora lea fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensațiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafețele de păduri încadrate în tipurile funcționale T1 și T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în rețeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricții de recoltare a masei lemnoase, iar nu proprietarii de astfel de suprafețe de păduri care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile judecătorești menționate mai înainte.
Față de cele arătate mai sus, constatând existența acestor contradicții evidente între dispozitivul și considerentele celor două decizii și actul normativ emis în executarea lor, instanța va anula în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv, în parte art. 1 din anexă - Normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la normele metodologice și în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice în sensul că: înlătură sintagmele „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzut la art. 1 din anexă - Normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“ din titlul anexei nr. 1 la normele metodologice și din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, urmând ca pârâtul să adopte un nou act normativ care să fie în acord cu cele statuate definitiv prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017, prin care a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinței nr. 302/24.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția de contencios administrativ și fiscal, hotărâre prin care a fost admisă în parte acțiunea formulată de Obștea Peștișani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012“.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că pârâtul se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
Astfel, va fi obligată pârâta la plata sumei de 11.547,11 lei, din care: 150 lei contravaloarea serviciilor de cazare, 1.397,11 lei combustibil și 10.000 lei onorariul avocațial redus.
În privința onorariului de avocat, potrivit art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
De altfel și practica în această materie a Curții Europene a Drepturilor Omului statuează în sensul că partea nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva României, Raicu împotriva României).
Instanța apreciază că, față de obiectul și complexitatea cauzei, onorariul avocatului este nepotrivit de mare, motiv pentru care îl va reduce la cuantumul de 10.000 lei.
Aplicând dispozițiile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de creditor trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natura și complexitatea prestației apărătorului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDISPUNE:
Respinge excepția netimbrării.
Respinge excepția lipsei de interes.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de Obștea în Devălmășie Curpen Vaidei, cu sediul în comuna Stănești, județul Gorj, Obștea în Devălmășie Plaiul Vălari, cu sediul în satul Vălari, comuna Stănești, județul Gorj și Obștea în Devălmășie Plaiurile Dobriței, cu sediul în satul Dobrița, comuna Runcu, județul Gorj, toate având sediul procesual ales în municipiul Cluj-Napoca, Strada Cetinei, nr. 22, județul Cluj, în contradictoriu cu Guvernul României, cu sediul în București, Palatul Victoria, Piața Victoriei nr. 1, sectorul 1.
Anulează în parte Hotărârea nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul anulării parțiale a art. 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 20102013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022, în sensul de a înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“; anulării parțiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice în sensul de a înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive“, anulării parțiale a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a înlătura sintagma „Beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești“.
Admite în parte cererea reclamantelor de obligare a pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă Guvernul României la plata către reclamante a sumei de 11.547,11 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Craiova.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi 25.04.2024.

PREȘEDINTEROBERT EMANOIL CONDURATGrefier,Mihaela Fănica Iacob
-----