DECIZIA nr. 237 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Simina Popescu-Marin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, excepție ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.032/281/2020 al Judecătoriei Ploiești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.257D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.282D/2021, nr. 1.474D/2021, nr. 1.493D/2021, nr. 1.870D/2021, nr. 1.883D/2021 și nr. 3.552D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale similare, excepție ridicată Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din București în dosarele nr. 16.954/233/2020 și nr. 17.163/233/2020 ale Judecătoriei Galați - Secția civilă, în dosarele nr. 38.681/299/2020 și nr. 4.808/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 25.947/325/2020 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.282D/2021, nr. 1.474D/2021, nr. 1.493D/2021, nr. 1.870D/2021, nr. 1.883D/2021 și nr. 3.552D/2021 la Dosarul nr. 1.257D/2021, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Arată că, prin prevederile legale criticate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu se erijează într-o instanță de judecată, având doar competența de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale, iar verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal întocmit de agentul constatator este în competența exclusivă a instanței judecătorești, fiind astfel garantate accesul liber la justiție și premisele unui proces echitabil.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:8. Prin Încheierea din 29 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 22.032/281/2020, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și ale art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative.9. Prin Încheierea din 5 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 16.954/233/2020, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018.10. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 38.681/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018.11. Prin Încheierea din 13 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.163/233/2020, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018.12. Prin Încheierea din 10 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.808/299/2021, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018.13. Prin Încheierea din 8 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 25.947/325/2020, Judecătoria Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 și ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.14. Prin Încheierea nr. 15.486 din 11 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și ale art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018.15. Excepția a fost ridicată de petenta Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din București în cauze având ca obiect soluționarea plângerilor împotriva proceselor-verbale privind constatarea și sancționarea unor contravenții.16. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie pentru Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) posibilitatea de a interveni într-un raport juridic de drept privat, de a dispune asupra drepturilor și obligațiilor părților, de a stabili răspunderea contractuală și întinderea obligațiilor civile, astfel încât această autoritate publică se substituie unei instanțe judecătorești, înfăptuind justiția.17. În opinia autoarei excepției este exclus ca un agent constatator al ANPC, funcționar public, să desfășoare o activitate care este exclusiv în competența unui judecător, respectiv să interpreteze clauzele contractuale și să decidă dacă o parte contractantă și-a îndeplinit sau nu obligațiile asumate, din ce motive și ce eventuale despăgubiri datorează celeilalte părți. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său poate și chiar trebuie să se adreseze unei instanțe judecătorești, aceasta fiind singura autoritate publică în măsură să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor părților. Se mai susține că dreptul de proprietate este limitat în cazul existenței unei necesități de utilitate publică, iar dreptul ANPC de a dispune măsuri complementare de genul celor de remediere, înlocuire, restituire etc. nu cunoaște nicio limită, această autoritate având posibilitatea ca, sub egida dispozițiilor de reglementare a măsurilor complementare și a protecției consumatorului, să stabilească, să dispună orice dorește și/sau consideră necesar, având practic o putere mai mare decât cea a unui judecător.18. Se mai susține că intenția legiuitorului, care rezultă din dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 21/1992, a fost aceea de a acorda posibilitatea ANPC de a dispune restituirea exclusiv a acelor sume încasate fără temei legal, respectiv de a dispune remedierea, înlocuirea exclusiv a acelor produse alimentare, cu termen de valabilitate expirat și care pot pune în pericol viața, sănătatea ori interesele economice ale consumatorilor. Legiuitorul nu a intenționat să ofere ANPC posibilitatea de a interveni în cadrul unui contract, unui raport juridic de drept privat dintre două părți, respectiv posibilitatea de a stabili care sunt drepturile și obligațiile părților, răspunderea lor. Rolul ANPC este de a constata și sancționa fapte contravenționale și, în mod cu totul limitat și excepțional, să dispună măsuri complementare, precum restituirea unor sume sau înlocuirea unor produse, chiar dacă toate acestea ar putea fi privite ca măsuri de remediere ori de protecție a consumatorului. Protecția consumatorului are loc fie prin intermediul ANPC, respectiv prin sancționarea operatorului contravenient în vederea responsabilizării sale, fie prin intermediul instanțelor de judecată, respectiv prin înfăptuirea justiției, în sensul ocrotirii consumatorului prin recunoașterea drepturilor sale. În niciun caz, ANPC nu poate, sub egida protecției consumatorului, să devină instanță extraordinară și să înfăptuiască justiția în locul instanțelor de judecată.19. Se consideră că nu poate fi considerat valid argumentul utilizat în jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 680 din 15 decembrie 2005) potrivit căruia, ori de câte ori are loc o încălcare a drepturilor și se produce o vătămare, aceasta va putea fi înlăturată prin intervenția instanței de judecată, întrucât garantarea accesului liber la justiție și a tuturor drepturilor aferente este de natură a înlătura orice neregulă. Astfel, în opinia autoarei excepției, garantarea accesului liber la justiție nu este de natură a înlătura încălcarea Constituției.20. Se subliniază că turismul este un sector de activitate extrem de complex, care implică numeroase și variate raporturi juridice, numeroase tranzacții financiare, activități cu implicații inclusiv transfrontaliere, iar efectele acestor raporturi juridice ajung să fie stabilite nu de un judecător, ci de către un funcționar public, și într-un termen foarte scurt.21. Judecătoria Ploiești consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care reține că posibilitatea ANPC de a aplica sancțiunea complementară a obligării contravenientului la restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile, respectiv la restituirea contravalorii serviciului prestat, nu reprezintă erijarea în atributele unei instanțe de judecată sau o modalitate de intervenție a acestei autorități într-un raport juridic de drept privat, ci reprezintă o măsură menită să repare prejudiciul cauzat consumatorului, într-un termen mai rapid, autoritatea îndeplinindu-și astfel atribuțiile privind asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței, în scopul prevenirii și combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor. Instanța reține că, potrivit art. 26 alin. (2) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018, organele de control printre care se regăsește și ANPC efectuează verificări la sesizarea persoanei care dorește să încheie un contract sau care are dreptul să călătorească pe baza unui contract încheiat în condițiile prezentei ordonanțe și, din oficiu, după caz, călătorii având dreptul să se adreseze organelor de control, precum și instanțelor judecătorești competente potrivit legii. Totodată, instanța reține că, în măsura în care contravenientul se consideră sancționat în mod nelegal sau neîntemeiat, acesta are posibilitatea de a formula plângere contravențională împotriva actului sancționator, ajungând astfel în fața instanței de judecată, unde beneficiază de o întreagă paletă de drepturi și garanții procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.22. Judecătoria Galați - Secția civilă apreciază că dispozițiile art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, din moment ce în verificarea legalității și temeiniciei actului sancționator instanța de judecată este cea care, în urma administrării probatoriilor, hotărăște asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal și a măsurilor dispuse prin acesta. De asemenea, instanța apreciază că art. 27 alin. (3) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 nu conferă ANPC atribuții ce sunt de competența exclusivă a instanțelor judecătorești, referinduse exclusiv la situația în care operatorul de servicii turistice a încasat sume de bani fără temei legal și că, ori de câte ori agentul economic consideră ca a existat un temei legal pentru sumele încasate de la consumator, acesta are dreptul de a formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cadrul procesului are posibilitatea să critice măsura complementară a restituirii, urmând ca instanțele să analizeze, în funcție de situația concretă legalitatea acestei măsuri și dacă instituția și-a depășit sau nu atribuțiile. Prin acordarea în competența ANPC a constatării contravențiilor și a aplicării sancțiunilor principale și complementare nu se creează în niciun caz o instanță extraordinară, astfel de competențe fiind stabilite în favoarea tuturor instituțiilor ce au astfel de atribuții.23. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă dispozițiile art. 27 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 și ale art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și reține că instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției urmează să verifice dacă aceasta a fost introdusă în termen, să asculte pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, să administreze orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și să hotărască asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, conform art. 34 alin. (1) din același act normativ. De asemenea, reține că dispozițiile art. 27 alin. (3) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 nu transformă ANPC într-o instanță extraordinară, aceasta luând măsurile prevăzute de lege, în ipoteza în care constată încălcarea drepturilor consumatorilor. ANPC urmărește protejarea drepturilor consumatorilor, stabilirea obligației de restituire a sumelor încasate de la aceștia netransformând-o într-o instanță extraordinară, contrar susținerilor autoarei excepției.24. Judecătoria Timișoara - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că profesionistul are posibilitatea să se prezinte în fața instanței judecătorești și să formuleze apărările pe care le consideră pertinente și utile cauzei, fiind garantat accesul liber la justiție și beneficiul drepturilor și garanțiilor procesuale specifice unui proces echitabil.25. Judecătoria Constanța - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că prevederile legale criticate stabilesc competența ANPC de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni contravenționale principale și complementare, fără a se transforma într-o instanță extraordinară. Prevederile criticate nu încalcă dispozițiile art. 126 din Constituție, câtă vreme verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal întocmit de agentul constatator este în competența exclusivă a instanței de judecată, care, în urma administrării probatoriului, hotărăște asupra aplicării în concret a normelor legale indicate în cuprinsul actului.26. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.27. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:28. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.29. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, modificate prin art. II pct. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 23 august 2018, și ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, introduse prin art. I pct. 5 din Legea nr. 51/2016 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 15 alin. (1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992:(1) Refacerea serviciului sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, restituirea contravalorii serviciului prestat se face imediat după constatarea neîncadrării acestuia în condițiile prescrise sau declarate de prestatorul de servicii, dacă această situație nu este imputabilă consumatorului. (...).(4) Persoanele împuternicite conform art. 54 să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de prezenta ordonanță vor stabili odată cu sancțiunea și măsuri de remediere sau, dacă acest lucru nu este posibil, înlocuirea ori restituirea contravalorii serviciilor, după caz.
Prevederile art. 54 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, la care dispozițiile art. 15 alin. (4) din același act normativ fac trimitere, au următorul cuprins: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 50 și 51 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor“.– Art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018:Odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale principale se pot aplica una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare:a) respectarea imediată a clauzelor contractuale care au fost încălcate;b) restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile;c) repararea deficiențelor constatate prin procesul-verbal, în termenul prevăzut în procesul-verbal.– Art. 15^1 din Legea nr. 363/2007: „Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune ca sancțiune complementară restituirea contravalorii produsului sau serviciului, după caz, în termen de maximum 15 zile, de la luarea la cunoștință de către contravenient a procesului-verbal de constatare a contravenției.“30. De asemenea, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 au fost modificate prin art. II pct. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 mai 2022, având în prezent următorul cuprins: „Odată cu aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, agentul constatator poate dispune ca sancțiune complementară una dintre măsurile de remediere prevăzute la art. 12^1 alin. (1) lit. a) și c), după caz.“. Însă, având în vedere cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 15^1 din Legea nr. 363/2007, în redactarea anterioară modificării antereferite.31. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 126 alin. (1) și (5) privind instanțele judecătorești și interdicția înființării instanțelor extraordinare.32. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține cu titlu introductiv că, în jurisprudența sa (a se vedea spre exemplu, Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 5 septembrie 2003, Decizia nr. 692 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1324 din 31 decembrie 2020, paragrafele 13 și 14, sau Decizia nr. 398 din 10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 29 septembrie 2021, paragrafele 17 și 18), a statuat că drepturile cetățenilor care au calitatea de consumatori și obligațiile corelative ale agenților economici, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, au caracter de protecție împotriva unor practici abuzive, fiind adecvate poziției specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii și comercianții care beneficiază de plata prețului pentru produsul vândut (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 1.499 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012, și Decizia nr. 277 din 1 iulie 2003, precitată). Totodată, Curtea a reținut că funcționarea normală a economiei de piață este perfect compatibilă cu măsurile de protecție a consumatorilor, iar libertatea comerțului și protejarea intereselor naționale în activitatea economică nu numai că nu sunt incompatibile cu fixarea unor reguli privind calitatea produselor sau a serviciilor prestate, dar acestea sunt impuse de alte obligații ce revin statului, și anume cea prevăzută la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție cu privire la crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Așa fiind, Curtea a statuat că reglementarea cadrului legal, inclusiv în ceea ce privește regimul sancționator în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de lege în acest domeniu, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.33. În ceea ce privește protecția consumatorilor, Curtea a constatat că actele normative care reglementează cu caracter general acest domeniu sunt Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 24 martie 2008, și Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Analizând aceste acte normative, Curtea a observat că ele conțin prevederi referitoare la drepturile consumatorilor, la protecția vieții, sănătății și securității acestora, la obligațiile operatorilor economici în relația cu consumatorii, la protecția intereselor economice ale consumatorilor, la informarea consumatorilor, la practici comerciale incorecte, la practici comerciale înșelătoare și la practici comerciale agresive (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 267 din 22 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 22 iunie 2012).34. Distinct de acestea, Curtea reține că Ordonanța Guvernului nr. 2/2018, ale cărei prevederi sunt criticate în prezenta cauză, reprezintă o reglementare cu caracter special în materia protecției consumatorilor, stabilind cadrul legal cu privire la contractele ce au ca obiect pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, încheiate între călători și comercianți în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței.35. Drepturile cetățenilor care au calitatea de consumatori și obligațiile corelative ale agenților economici, prevăzute de actele normative criticate, au caracter de protecție împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporționat de resurse și forță economică existent între aceștia.36. În acest context, Curtea reține că prevederile legale criticate instituie o serie de obligații în sarcina operatorului economic/prestatorului de servicii/comerciantului și atribuții ale autorităților abilitate prin lege cu drept de control în domeniul protecției consumatorului, iar impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul căruia operatorul economic trebuie să remedieze deficiențele produselor sau serviciilor este o măsură de natură a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizează operatorii economici implicați în comercializarea produselor și serviciilor și, drept consecință, se asigură un nivel superior de protecție a consumatorului.37. Analizând criticile formulate în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție, Curtea reține că în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 252 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012, și Decizia nr. 505 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 1 august 2012, sau Decizia nr. 503 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 15 iulie 2012), răspunzând unor critici similare, a analizat natura juridică, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a fost înființată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, subordonat Guvernului, potrivit art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, ce coordonează și realizează politica acestuia în domeniul protecției consumatorilor.38. Cu privire la atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Curtea a constatat că acestea sunt stabilite, potrivit art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, prin hotărâri ale Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 18 iulie 2012).39. Curtea a observat că modul de reglementare a naturii juridice și atribuțiilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor reflectă preocuparea statului de a proteja interesele consumatorilor împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporționat de resurse și forță economică existent între aceștia.40. Curtea a mai constatat că în materia protecției consumatorului statul român a transpus prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului“), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 364 din 9 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, abrogat prin Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L345 din 27 decembrie 2017, cu modificările și completările ulterioare.41. În exercitarea atribuțiilor, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârșirea unei contravenții și întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancționată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei, iar contravenientul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și poate ataca, în fața unei instanțe independente și imparțiale, sentința prin care plângerea sa este respinsă.42. Astfel, în cazul în care nerespectarea normelor privind calitatea produselor sau a serviciilor este constatată de reprezentanții autorităților abilitate prin lege cu drept de control în acest domeniu, care aplică și sancțiuni, operatorul economic are posibilitatea să conteste în justiție temeinicia și realitatea faptelor consemnate în actul de constatare, precum și legalitatea sancțiunilor aplicate ori a măsurilor dispuse (a se vedea, spre exemplu, Decizia 403 din 28 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003). Procesul-verbal de constatare a contravenției se întocmește pe baza constatărilor nemijlocite ale agentului constatator și, ca orice act oficial, acest proces-verbal are forță probantă până la proba contrară. Contravenientul are posibilitatea să îl conteste și să uzeze de toate mijloacele legale de probă pentru a dovedi că cele consemnate nu corespund realității. În acest sens, art. 62 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 stabilește că prevederile acestui act normativ se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care consacră, în art. 31-36, căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, soluționarea acestora revenind instanțelor judecătorești (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 471 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 26 octombrie 2018, paragraful 21). Similar, dispozițiile art. 27 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 și ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 stabilesc regula, de principiu, potrivit căreia contravențiilor prevăzute în aceste acte normative le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, în măsura în care nu se prevede altfel. Instanța judecătorească competentă administrează probele prevăzute de lege în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, partea interesată având posibilitatea de a formula toate apărările pe care le consideră pertinente și utile.43. Cu privire la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție, Curtea a reținut că întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu are semnificația unei judecări a faptei, competențele atribuite de lege reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nefiind similare celor la care Curtea a făcut referire în jurisprudența sa, respectiv în Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care a calificat jurisdicția exercitată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului ca o jurisdicție extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită ca fiind aceea a instanțelor extraordinare.44. În aceste condiții, Curtea a constatat că, în exercitarea atribuțiilor stabilite prin prevederile legale criticate, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu desfășoară o activitate jurisdicțională, ci exclusiv una administrativă, iar această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, care a ales să ocrotească un interes de ordin general, public, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care pot afecta securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora.45. În consecință, reținând că susținerile autoarei excepției nu pot constitui argumente pentru calificarea acestei autorități administrative drept instanță extraordinară, Curtea a constatat că dispozițiile art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție nu sunt încălcate.46. Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele reținute își mențin în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.47. Criticile privind modul în care reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au stabilit temeiul legal al procesului-verbal privind constatarea și sancționarea contravenției și aplicarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare reprezintă aspecte supuse cenzurii instanței învestite cu soluționarea cauzei deduse judecății, excedând controlului Curții Constituționale.48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Christian 76 Tour - S.R.L. din București în Dosarul nr. 22.032/281/2020 al Judecătoriei Ploiești, în dosarele nr. 16.954/233/2020 și nr. 17.163/233/2020 ale Judecătoriei Galați - Secția civilă, în dosarele nr. 38.681/299/2020 și nr. 4.808/299/2021 ale Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 25.947/325/2020 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și în Dosarul nr. 24.523/233/2020/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 15 alin. (1) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, ale art. 27 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative și ale art. 15^1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești, Judecătoriei Galați - Secția civilă, Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă, Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEpentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCUMagistrat-asistent,Simina Popescu-Marin
------