Cele mai noi acte normative din categoria "procedură"
PROCEDURĂ din 1 octombrie 2021 de îndrumare şi asistenţă a contribuabililor/plătitorilor, acordate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi de coordonare metodologică a activităţii de aplicare unitară a legislaţiei fiscale şi procedural fiscale desfăşurate de structurile de asistenţă contribuabili, precum şi în domeniul tehnologiei informaţiei
emitent: Ministerul Finantelor
data vigoare: 19 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 998 din 19 octombrie 2021
emitent: Ministerul Finantelor
data vigoare: 19 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 998 din 19 octombrie 2021
PROCEDURĂ din 15 octombrie 2021 de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene
emitent: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului
data vigoare: 15 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 989 din 15 octombrie 2021
emitent: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului
data vigoare: 15 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 989 din 15 octombrie 2021
PROCEDURĂ din 7 octombrie 2021 de decontare a sumelor pentru plata indemnizaţiei pentru fiecare zi liberă acordată în condiţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, a documentelor justificative, precum şi a modelului acestora
emitent: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
data vigoare: 15 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 972 din 12 octombrie 2021
emitent: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
data vigoare: 15 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 972 din 12 octombrie 2021
PROCEDURĂ din 23 septembrie 2021 de autorizare a unităţilor protejate
emitent: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
data vigoare: 11 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 970 din 11 octombrie 2021
emitent: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
data vigoare: 11 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 970 din 11 octombrie 2021
PROCEDURĂ din 22 septembrie 2021 pentru recepţionarea lucrărilor aferente operaţiunilor petroliere desfăşurate de titularii de acorduri petroliere în baza Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore
emitent: Guvernul
data vigoare: 06 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 956 din 06 octombrie 2021
emitent: Guvernul
data vigoare: 06 octombrie 2021
publicat în: Monitorul Oficial nr. 956 din 06 octombrie 2021
Ultima actualizare: 05/06/2025
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public