TRATAT din 25 martie 1957 privind funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată)
emitent: ACT INTERNAŢIONAL
data vigoare:
publicat în: JURNALUL OFICIAL AL UNIUNII EUROPENE nr. C 115 din 9 mai 2008

Articolul 346(ex-articolul 296 TCE) (1) Dispoziţiile tratatelor nu contravin următoarelor norme:
(a) nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a căror divulgare o consideră contrară intereselor esenţiale ale siguranţei sale;
(b) orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război; aceste măsuri nu trebuie să modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare. (2) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilită la 15 aprilie 1958 cuprinzând produsele cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (1) litera (b).

Ultima actualizare: 05/02/2025
Despre accesul electronic la legislația națională
Sursa datelor: legislatie.just.ro
Conține informații publice în baza legislației privind drepturile de autor, drepturile conexe și legislația privind privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public